Cheia de butelie

Cheia de butelie e tot un vestigiu ruginit din comunism, o amintire rece si grea din timpurile cand gazul venea la pachet rationalizat, ca untul, uleiul, zaharul si sifonul, deci dupa un stat la coada. Nici macar eu nu-mi amintesc prea multe despre cheia asta, eram destul de tanar in vremea ceea, iar oricum slujba de administrator al gospodariei era apanajul tatalui meu. Totusi, la 20 de ani de-atunci, vestigiile astea comuniste tot rasar la suprafata, iar eu cred sincer ca numai in romania cheia de butelie isi disputa importanta in gospodarie cu cheia franceza :).

Ii spun vestigiu venit dintr-o alta epoca pentru ca in nici un caz nu-mi imaginam sa mai am de-aface cu asa ceva, acum, cand gazul sufla din tevi la (aproape) fiecare usa de roman. Deci, cand am fost interpelat telefonic de o d'ra in stare de necesitate, cu butelia sigilata si fara cheie, reactia mea fireasca a fost: Qoui? Ma si vedeam dand pe twitter disperat: are cineva o cheie de butelie? si primind numai raspunsuri destepte (Kaboom!! sau 1234#).

Ca intotdeauna rezolvarea vine de la ai batrani, astfel ca si in cazul asta, tata m-a indrumat spre "cutia cu scule" de unde m-am intors cu cea mai mare cheie existenta. Asta tre sa fie. Am invesmantat-o-n punga, ca pe-un artefact ce trebuia ferit de coroziune (doar ca cel care se ferea eram eu de rugina dansei) si am plecat cu ea in traista la domiciliul clientei. Pe drum am mai cules niste prieteni si niste sticle de vin, sa udam butelia, gen.

No, partea buna a fost ca era cheia potrivita. Partea faina a fost ca a iesit cu râşi ca-n Amintiri din Epoca de Aur cand vor sa parleasca aia porcu. Noi vroiam sa facem cafea. N-a existat nici o parte rea. Bonusul a fost ca am instalat UPC-ul si am dat peste-un canal porno dar, nefiind ceva interesant ne-am uitat la SouthPark. Cam atat.

Ps. in 2009 cheia de butelie are numarul 27, in caz ca va intrebati..

Mininova s-a curatat

Stire de maxim impact pentru internauti: Mininova s-a curatat de torrenti ilegali, adica de 99% din ce era urcat pentru binele nostru acolo:seriale, filme si muzica buna. Acum mai sunt doar vreo 10.000 de torrente valide. This sucks. Saracii de ei au fost judecati intr-un proces anti-piraterie in Olanda, si, chiar daca n-au fost scosi vinovati pentru ce urca pe site utilizatorii, li s-a pus in vedere stergerea continutului care incalca drepturile legale sub amenintarea unei amenzi de 5 mil Euro. Nu te joci cu legea. M-am pus de curiozitate sa caut ceva pe mininova.org. Nimic din seriale, filme, muzica cu care eram deja obisnuit. Thank God for btjunkie.

sursa stirii

I love my Soul

Mi-am luat telefon nou. Dupa trei ani in pat cu Motorola m-am plictisit si am trecut la Samsung. Mai exact, Samsung U800 Soul. Asta are suflet, ca sa zic asa. A fost dragoste la prima vedere cand l-am vazut pe-un afis din centru la oferta Vodafone. Intotdeauna am vrut sa-mi iau un telefon cu stil, nu doar util, ceva placut ochiului, nu conta marca sau renumele, ci sa-mi dea incredere ca nu vine cu bagaj in noua noatra relatie. Si cel mai important, sa nu coste cat un laptop sau o masina second. U800-le a picat la tanc, m-a prins cu destui bani in buzunar ca sa-l pot cumpara si intr-o nevoie de schimbare, fiind tot mai satul de vechiul moto v360 care obisnuia sa se inchida cand il bagam in buzunar.

Samsung U800 Soul e un telefon super compact si slim, un continuator al seriei Ultra a producatorului coreean, remarcabila la capitolul design si grosime. Pare delicat la cei 9,9mm grosime si 89g cat cantareste dar, credeti-ma, cand il tii in mana te surprinde prin robustete si greutate. Asta se datoreaza carcasei integrale din otel inoxidabil (nu aluminiu) care-l imbraca foarte frumos, lasand doar pe laturi si in capeti o dunga de plastic cauciucat, pentru o nu-ti aluneca din maini, presupun. Ecranul e un TFT de 2" cu 16 mil de culori. Nu glumesc, asa zic specificatiile.

Ce-mi place la el? Agenda are 1000 de contacte, cu posibilitatea de a-i face fiecaruia un adevarat profil, smart dialing-ul care-ti cauta prin agenda in functie de cifrele scrise pe ecran. Temele default, doua din ele sunt superbe: Monolithic Purity e argintie si minimalista, in ton cu telefonul iar Elegance Noir e neagra cu reflectii verzui in stil electro amintind de Matrix. Plus ca are editor de teme complex in care poti crea orice combinatie de culori, backgrounduri si elemente de stil. Camera foto e de 3.15 Mp, ceea ce pt mine e un salt, face poze bunicele (2048x1536 ), are blitz si cateva setari destepte + editor de imagine, dar ii lipseste un autofocus. Filmeaza insa slab la o rezolutie jenanta 176x144 pixeli si 15fps.

Un lucru util e Mp3 playerul, cu posibilitate de filtrare dupa artisti, albume, liste etc numai bun sa-ti folosesti acel 1GB de memorie interna, care la nevoie o poti urca cu microSD pana la 8. Poate fi minimizat daca ai altceva de facut intre timp si muzica nu vrei s-o opresti. Are si radio FM si voice recorder. Castile insa m-au enervat ca-s de tip cauciuc moale care trebe bagat adanc in ureche. Nu-s obisnuit cu asa ceva. De auzit insa se aude ok.

N-are Wlan, ceea ce mi-as fi dorit, doar 3G HSDPA, dar cum n-am abonament cu net mai tre' sa astept pana ii pot testa browserul si emailu. Dar nu ma oftic eu din asta. Am vrut telefon in primul rand pentru apeluri, iar asta merge brici, se aude foarte bine in difuzor, lumea ma aude la fel pe mine (sper) iar cand ma plictisesc pot sa ma joc prin meniuri, ca-s al naibii de faine animatiile alea.

Un ultim amanunt destul de semnificativ, pretul lui la liber e cam intre 450 si 590 de lei, depinde de magazine. Eu l-am luat cu 100 de lei si abonament Vodafone pe 2 ani de 7 euro cu 500 min in retea si 50 nationale. Asta in ideea in care in ultimii 7 ani am stat pe un Ore Favorite cu 5 euro in care aveam 60 de min plus cele de vechime si niste extraoptiuni pe bani. Zic ca am ales bine.

Mai devoram publicitate?

Sambata seara la Capitol se desfasoara inca o editie a Noptii Devoratorilor de Publicitate, spectacolul adus de Chisu in Romania, in care ni se proiecteaza cateva sute de spoturi publicitare la miez de noapte. Desi suntem satui de reclame la tv si ne impartasim cele mai misto spoturi de pe youtube, totusi, in fiecare an ne apuca frenezia cu NDV-ul. Chiar si dupa ce anul anterior am fost amarati de organizare si selectia oferita. Noi tot speram. Are, presupun, legatura cu placerea de a urmari in grup un clip amuzant, emotionant, frustrant sau enervant si a ne studia apoi reactia in comparatie cu a celor din jurul nostru. Sau a ne manifesta opiniile mai mult sau mai putin avizate privind calitatea lucraturii sau efectul starnit. Cine stie...

Daca n-ar fi existat experienta anului anterior, probabil ca as fi fost mai extatic in anuntarea evenimentului, incercand sa va mobilizez, dar acum ma vad in situatia de a cantari bine optiunile. Sa risc din nou statul la coada alaturi de alte 500 de persoane pentru o cafea sau o apa in pauza? Nu stiu ce sa zic. Nici nu mai vorbesc de tariful de intrare (30 lei), e drept, mai mic decat anul trecut (40lei), dar totusi superior Bucurestiului (25 lei). Am sentimentul ca sunt jecmanit asa ca raman in standby deocamdata.

Fluturele [reprise]

continuare de aici

Trecusera doua luni de la ultima mea intalnire cu Fluturele, soldata cu un esec si platita cu aceeasi vizita inopinanta la sectia de ATI a spitalului judetean urmata apoi de cateva zile de convalescenta. Recuperarea mi-a fost ceva mai scurta decat dupa primul contact, pare-se ca trupul meu se mai obisnuise cu socul. Oricum, mi-am petrecut acele zile de veghe fortata meditand la tot felul de teorii ca imersiunea fantasticului in real, visul constient, insolatia si halucinatiile provocate de ea si chiar am rasfoit cateva pliante despre schizofrenie dupa vizita medicala. N-am gasit nici o explicatia pentru "acea fiinta cauzatoare de colapsuri si stari catatonice", fie ca era o creatie a imaginatiei mele fie una a Marelui Arhitect, astfel incat mi-am pus in gand sa orchestrez o noua intalnire. Dar de data asta trebuia sa fiu pregatit. Doi-zero era un usor avans recuperabil.

Primul lucru a fost sa renunt la costumul de neopren. Sufocant, inestetic si, dupa cum s-a vazut, complet inutil. Al doilea a fost sa-mi caut in pagini aurii un prinzator de fluturi. L-am gasit destul de anevoios, nu sunt prea multi oameni care sa se priceapa la asta dar, insistand, l-am descoperit uitat intre doi prestidigitatori si un programator web. La inceput a fost suspicios, mai ales cand i-am explicat ca am de gand sa capturez un fluture polimorf, posibila fantezie ori halucinatie. I-am castigat interesul insa si i-am devenit chiar simpatic in timp ce-i relatam intalnirile mele inedite. A devenit si el profund curios de fantastica creatura ce-si facea de cap in parcul meu. I-am pus insa in vedere din start ca vreau sa-l capturez viu, ca sa nu fie discutii, si m-am incredintat stiintei lui. Batranul a tesut cu mana lui dintr-un fir aproape invizibil de matase chinezeasca rara, o plasa cu ochiuri mici de forma unui patrat cu latura de cinci metri si usoara ca un fulg de nea. Dar rezistenta! I-am testat amandoi taria stand atarnati cu ea de-un scripet in atelier, ca doi pesti nerozi prinsi intr-un fir de undita. Si ne-a tinut. Se stia mosu'..

Ne-am dus apoi in parc intr-o miercuri pe-nserat, cand crepusculul isi intindea bratele intunecoase si imbratisa tandru cerul violet, iar frunzele nu mai starneu nici un pic de umbra ci doar isi pierdeau tacute forma in noaptea care amurgea. Am cautat un loc mai dosnic, in mijlocul a 3 copaci de ai caror crengi am suspendat capcana s-apoi, eu intins pe iarba iar mosul "vanator" ascuns intr-un tufis, am asteptat. Ciudat, de data asta nu mai aveam pic de frica, doar curiozitatea de a-mi intalni din nou fantasma. Ma jucam absent cu lanterna, luminand crengi si frunze de deasupra-mi si meditand in prag de revelatie intarziata la cat de ciudat poate parea acest portret unui trecator nestiutor. Furat de firul propriei mele introspectii aproape ca eram gata sa trec cu vederea Fluturele asezat pe pietul meu care ma studia subtil si sa-l alung ca pe o gaza enervanta. Finetea simtului deja cunoscator m-a oprit din gestul meu nesabuit si, pentru o vreme, cat sa-mi trag rasuflarea si sa pun la cale pasul urmator, timpul a stat in loc. Fluturele si-a intins aceleasi aripi roscate care parca ma sfidau distrat si, increzator in lipsa mea totala de reactie, si-a dat drumul la magie.

Cand i-am simtit atingerea mainii nu era decat o noua furnicatura intre sutele de furnicaturi care-mi cuprinsera intregul trup intins pe iarba. Amorteala era deplina. Vederea insa m-a convins ca langa mine e un trup culcat de femeie goala si roscata, cu parul bogat ravasit pe umeri si pe piept si care-si tinea mana pe pieptul meu la fel cum face o femeie cand doarme alaturi de iubitul ei. Si ea ma privea, dar nu ca o iubita ci ca o felina savurandu-si captura si afisand un suras usor arogant pe buze. Era atat de sigura de ea incat nici n-a simtit cand plasa mosului a cazut peste noi. Eram prada si pradator in aceeasi capcana. Am urmarit-o cum se schimba la fata si cum stapanirea de mai devreme i se transforma in frica, i-am gustat mirosul si i-am adulmecat pielea cu pofta, apoi, imediat ce farmecele ei s-au risipit si m-am putut misca in voie, am strans-o in brate si i-am soptit "Te-am prins!"

-va urma, probabil-

Leaving Las Vegas

Cumpar o multime de carti. Cred ca doar anul asta am cumparat vreo 50. Asta ma face un client preferat al librariilor presupun. Mi se intampla des sa plec fara vreo tinta anume in oras, sa petrec cateva minute intr-o librarie si sa plec cu o carte in mana din care sa incep sa citesc la o cafea in Funky. Leaving Las Vegas insa n-am luat-o dintr-o librarie ci de la o tipa care anunta pe blogul ei (i-am uitat numele) ca vinde 10 carti cu 5 lei bucata. Puteam sa refuz asemena chilipir :)? Am luat si eu una.

Stiam demult filmul Leaving Las Vegas pentru care Nicholas Cage a luat un Oscar. Pe vremea aia insa nu ma gandeam ca ar putea fi ecranizarea unei carti, si oricum, cartea s-a editat la noi abia in 2007. Mai bine mai tarziu decat niciodata pentru ca romanul lui John O'Brien e foarte reusit. Tipul asta (pe care domnisoara asta il face obsedat sexual cu un nume de libidinos) reuseste sa scrie o poveste de iubire atat de autentica si trista incat incep sa-mi pun problema daca nu cumva e putin autobiografica. Vreau sa spun, cartea e dedicata nevestei sale iar autorul s-a sinucis in '94 la 2 saptamani dupa ce a aflat ca va fi ecranziata. Avea 34 de ani.

Romanul e destul de complex, e alcatuit din doua fire narative, al prostituatei Sera si al betivului Ben, care abia in ultima treime se unesc devenind o singura poveste. Cel al Serei e plin de flashback-uri asupra vietii sale sordide iar cel al lui Ben e infipt in prezentul zilnic, marcat de neobositul drum de acasa la birt si inapoi acasa, si stropit cu litri de alcool. Imaginile sugerate de O'Brien in paginile cartii sunt violente, dure, fara menajamente pentru cititor. E relatata lumea de jos, a prostitutiei si alcoolicilor notorii, cu detalii destul de pornografice pe alocuri: Sera sufera violuri, batai si tot felul de abrutizari constienta ca e de prea mult timp in viata asta pentru a mai schimba ceva asa ca tot ce-i ramane e sa supravietuiasca rutinei zilnice cu un fals optimism. Ben e pe alta directie, pe o cale a autodistrugerii. Bea pana adoarme, vomita, se prabuseste pe strada, e o ruina. Un alcoolic suicidal din LA cu o singura grija: sa nu ramana fara bautura peste noapte. In aceasta ipostaza mi-a amintit de Bukowski, un adevarat "barfly" american. Singurul regret e ca nu am gasit o explicatie clara care sa-i justifice alcoolismul, probabil faptul ca si-a pierdut nevasta, sau poate tocmai din cauza alcoolismului a pierdut-o, nu-s lamurit.

Cele doua personaje au insa parte de o reala surpriza atunci cand se intalnesc in Las Vegas, una de proportii sa deregleze ceva in sistemul lor interior. Sera descopera ceva ce credea a fi murit inauntrul ei si totodata puterea de a se rupe de pestele care o tinuse legata de el prin teroare, iar Ben constata ca planul lui de merge cu sticla in mormant e in pericol de a fi distrus de sincera afectiune a Serei. Cronica degradarii umane a lui O'Brien insa e atat de realista incat nu sufera de cliseul happy-end-ului si duce povestea celor doi la finalul intuit inca de la inceput. Leaving Las Vegas este o trista si emotionanta poveste de dragoste nerecomandata insa celor "delicati" sau "pudibonzi".

Filarmonica will rock you up

Maine seara, adica joi, la Filarmonica Banatul se intampla iar o chestie inedita si cu mari sanse sa placa la multa lume. Se tine un concert vocal-simfonic numai cu piese din repertoriul formatiei Queen cantate de orchestra si de corul filarmonicii. Dirijor al recitalului va fi a fi Horst-Hans Bäcker, omul cu ideea, cel caruia tre' sa-i multumim pentru ca ne da ocazia sa degustam niste rock simfonic. Eventul organizat imprena cu clubul Lions incepe de la 19 si e gratuit. Deci mergeti din timp. Eu probabil o sa ratez prezenta ca am treaba cu Scoala de Blog.

Deci se poate

Trei femei au răpit un bărbat și l-au violat într-o biserică! Nu, nu la noi, prieteni, Doamne-ajuta, femeile noastre nu-s asa disperate. In Zimbabwe s-a petrecut grozavia. Totusi stirea asta a ajuns si la noi pe filiera zimdiaspora.com - ziua.net - banateanul.ro. Remarcabil efortul jurnalistic de a ne aduce cat mai aproape de suflet mondenitatile africane. Si in plus eu am dubii ca o fost chiar viol acolo. Adica barbatul ala avea 18 ani, flacau in putere, iar ele nu erau chiar 3 babute intr-o Toyota Corolla. Erau niste fatuci in calduri si s-au folosit pe baiatu ala nevinovat. Poate l-au si platit, cine stie. Ideea e ca dansul e posibil sa fi ramas insarcinat daca n-au folosit protectie si prin urmare le-a denuntat pe nenorocitele alea. Ma intreb ce se intampla cu violatoarele in inchisoare :)).